Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din Romania (AFFR) s-a lansat în luna mai 2023 cu scopul de a gestiona și promova interesele farmaciilor și farmaciștilor printr-o reprezentare comună. Misiunea asociației cuprinde efectuarea de demersuri pentru respectarea și îmbunătățirea legislației, pentru promovarea eticii profesionale și a normelor de concurență loială, pentru promovarea și apărarea intereselor comune ale membrilor săi în relațiile cu partenerii, dar și în raport cu autoritățile publice.

“Suntem, ca membri fondatori, o echipă sudată deja, deși ne desfășurăm activitatea de zi cu zi în zone geografice diferite: Bogdan Chiriac, Președintele Asociației, este din Galați, iar ceilalți membri ai Consiliului Director vin din Prahova – Răzvan Munteanu și Argeș – Diana Copae. Un aport valoros la bazele asociației l-a avut și Bogdan Petric, colegul nostru cu experiență de peste 25 de ani în domeniul farmaceutic. Cu toții avem genul acesta de ‘vechime’ în industria farma, ca deținători de lanțuri de farmacii independente, cu capital 100% românesc”, explică dr. farmacist Laura Palade, membru fondator și vicepreședinte al Asociației Farmaciilor și Farmaciștilor din România, administrator Lara Farm din Iași, într-un interviu acordat portalului FarmaciaViitorului.ro. 

Aceasta spune că a copilărit și s-a dezvoltat ca adult în mediul farmaceutic, fiind la a treia generație de farmaciști în familie. A crescut între farmaciști, în perioada în care această profesie era parte a sistemului medical și se bucura de un respect deosebit.

“Gândiți-vă că pe atunci nu existau multe produse industriale. Tratamentele pacienților erau formulate și preparate în farmacie, după ce medicul stabilea diagnosticul și conduita de tratament. Mai târziu, nu doar că am dezvoltat o afacere care are rezultate notabile în prezent, dar am fost încă de la început implicată: de la counter, cum se spune, deci de la interacțiunea directă cu pacienții, până la elaborarea unui plan de afaceri, formularea de bugete și tot ce presupune dezvoltarea unui lanț regional de farmacii. Am învățat că farmacistul este cel mai apropiat de pacient, oferă empatie și alternative viabile pentru o viață și o comunitate sănătoasă, aplicând și completând indicațiile medicului. Am avut ulterior privilegiul de a-i cunoaște pe colegii mei, cu care împărtășesc aceleași obiective de business, dar și valori de viață și etică și am identificat împreună necesitatea creării unui cadru legal, organizat, în care să reiterăm importanța profesiei noastre și să producem schimbări durabile atât pentru pacienți cât și pentru mediul în care activăm”. 

Planuri concrete și proiecte ambițioase

În momentul de față, peste 30 de societăți comerciale au devenit membre AFFR, însumând un număr de 853 de farmacii, respectiv 10% din totalul farmaciilor din România, cu o cotă de piață de 12% din cifra totală de afaceri.

“Am avut deja câteva inițiative notabile: ne-am întâlnit cu reprezentanți-cheie ai unor instituții relevante pentru domeniul farma – cum ar fi ”Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății”, ANPC, ANMDMR, Direcția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, Casa OPSNAJ etc, ne-am exprimat intenția, prin intermediul unei scrisori oficiale trimise către ANF Portugalia (Asociația Națională a Farmaciilor / Associação Nacional das Farmácias), de a de a crea parteneriate, cu scopul de a oferi resurse valoroase membrilor noștri și am început să avem intervenții publice la evenimente relevante. Asociația a fost deja inclusă pe lista de consultări a grupurilor de lucru din cadrul CNAS”, menționează Laura Palade, adăugând că au existat discuții preliminare și cu asociațiile de pacienți.

Vorbind despre obiective, vicepreședinta AFFR menționează o misiune ambițioasă: să deruleze acțiuni colaborative și să protejeze interesele membrilor Asociației, dar și a farmaciștilor, în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice sau private relevante, cu scopul creării unui cadru stabil, lucrativ și funcțional în beneficiul pacienților. Asociația își propune, de asemenea, să promoveze și să susțină profesia de farmacist prin încurajarea concurenței loiale, profesionalismului și respectarea eticii profesionale.

“Dorim să iniţiem, să derulăm și să promovăm programe şi proiecte cu caracter educaţional și de formare, să negociem tarife de participare la congrese, târguri și expoziții pentru membrii Asociației, dar și tarife pentru servicii specifice activității noastre, să susținem mediul de afaceri al membrilor Asociației în vederea dezvoltării acestuia, să atragem fonduri din partea organizațiilor naționale și internaționale, inclusiv fonduri externe nerambursabile și nu în ultimul rând să formulăm propuneri de acte normative către instituțiile abilitate, bazate pe experiența practică. Concluzia este că doar unindu-ne forțele suntem eligibili de a deveni o voce a industriei noastre și un colaborator valoros pentru autorități”.

“Profesia de farmacist nu mai este la fel de respectată și nu mai prezintă interes pentru tânăra generație”

Deoarece există tot mai multe voci în sistemul farmaceutic care vorbesc despre degradarea statului farmacistului în sistemul de sănătate, am întrebat-o pe interlocutoarea noastră dacă AFFR are propuneri concrete în această direcție.

“Într-adevăr farmacistul nu mai este asimilat ca parte a sistemului medical, ca partener al medicului, ca un susținător și un promotor al sănătății. Acum când mulți își caută tratamente și diagnostic online și merg la farmacie să ceară ce au ”citit” sau ”auzit” că le-ar putea rezolva problema, noi, farmaciștii, venim să îi consiliem, în cunoștință de cauză, care este conduita recomandată. Știți, cum se spune în reclamă ”întreabă medicul sau farmacistul”. Profesia de farmacist nu mai este la fel de respectată și nu mai prezintă interes pentru tânăra generație, asta o arată și numărul în scădere al celor care optează să studieze farmacia la nivel universitar. Meseria de farmacist este una complexă: presupune cunoștințe atât la nivel operațional, economic cât și specifice profesiei, care se aplică simultan și responsabil într-un program de lucru solicitant, cu weekend-uri și ture de noapte. Nici salariile nu sunt pe măsura efortului depus”, recunoaște Laura Palade.

Dar, spune ea, AFFR încearcă să schimbe paradigma, de fapt să o întoarcă acolo unde funcționa în trecut. În practică, se dorește aducerea în sistem a unor specialiști din domenii conexe (fiscal, juridic, afaceri publice etc), care să sprijine asociația în inițiativa de a identifica transparent problemele reale și de a crea acțiuni care să aibă drept rezultat relansarea profesiei de farmacist, în parteneriat cu instituțiile abilitate.

“Depunând eforturi constante în zona de prevenție și monitorizare, putem ajunge la o creștere a veniturilor, generând în același timp o economie consistentă la bugetul de stat”

O altă temă abordată în cadrul discuției a vizat modificările privind introducerea serviciilor farmaceutice, care vor fi livrate de către farmaciști direct în farmacie. Am întrebat-o pe Laura Palade dacă acestea pot fi o soluție pentru creșterea afacerilor din această zonă.

“Programul de vaccinare-pilot reglementat legislativ în premieră, în octombrie 2022, presupune creșterea accesibilității pacienților pentru administrarea vaccinului antigripal, în cadrul campaniilor de sănătate publică. Traseul nu este unul simplu: farmaciștii trec printr-un proces specific de instruire pentru a fi abilitați să administreze dozele, iar farmacia este autorizată în acest sens în urma unei evaluări riguroase privind asigurarea standardelor de calitate prevăzute de lege. Tot procesul de vaccinare este unul complex: începe cu efectuarea unei anamneze minimale a pacientului care deține o recomandare de vaccinare și a mai fost vaccinat anterior, pentru a stabili dacă este eligibil sau nu pentru administrarea dozei, urmată de obținerea consimțământului formal și administrarea propriu-zisă. Această soluție de vaccinare antigripală în farmacie este un preambul al identificării și oferirii de servicii complementare specifice profesiei, ceea ce desigur pe termen lung va avea un impact benefic asupra profesiei și implicit a creșterii veniturilor”, a explicat Laura Palade.

În ceea ce privește problemele cu care se confruntă farmaciile comunitare independente în anii post-pandemie, Laura Palade amintește în primul rând creșterea inflației, scăderea profitabilității la nivel de piață, dublate de lipsa de predictibilitate economică și cea a personalului de specialitate.

“Tocmai pentru că activăm într-un domeniu sensibil și de interes strategic pentru sănătatea publică, suntem provocați permanent să ne adaptăm și să căutăm, uneori în timp real, soluții funcționale atât de moment cât și pe termen lung, cu accent pe zona de servicii farmaceutice recunoscute și decontate de Stat. Realitatea este că, depunând eforturi susținute și constante în zona de prevenție și monitorizare, da, putem ajunge la o creștere a veniturilor, generând în același timp o economie consistentă la bugetul de stat”, conchide vicepreședinta AFFR.