Câștigătorii concursului „Farmacia Viitorului 2021”, dedicat studenților la facultățile de farmacie din toată țara, au fost premiați într-o ceremonie dedicată, ce a avut loc pe 26 noiembrie, la sediul Alliance Healthcare România și Alphega Farmacie, principalul susțintător al programului, lansat în 2018 de Oameni și Companii.
Primele trei locuri au fost ocupate de Diandra-Elida Bobocioiu – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Diana-Maria Dumbravă – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G.E.Palade” din Târgu-Mureș, Silvia Boțârcă – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Competiția Farmacia Viitorului 2021
Studenții la farmacie din toată țara s-au putut înscrie în Concursul Național Farmacia Viitorului 2021, din cadrul programului de informare, activare și implicare, dedicat lor și dezvoltat de Oameni și Companii cu susținerea Alphega Farmacie și Alliance Healthcare România. Tematica din acest an a fost Farmacistul antreprenor.
Competiția a avut 2 etape:
- seria de 6 webinarii Farmacistul antreprenor, care le-a oferit studenților oportunitatea de a colecta puncte pentru participare, pe de o parte, și pentru completarea unui chestionar la finalul fiecărui webinar, pe altă parte. Marketing și promovarea farmaciei, Managementul financiar al farmaciei, Managementul operațional al farmaciei, Managementul echipei în farmacie, Gestiunea emoțiilor și interacțiunea cu pacienții și Servicii pentru pacienți în cadrul farmaciilor comunitare au fost temele webinariilor;
- eseurile cu tema Viitorul serviciilor în farmacie, jurizată de board-ul știintific Farmacia Viitorului.
Câștigătorul competiției a fost desemnat prin însumarea punctelor obținute pentru fiecare activitate din concurs – punctaj participare webinarii + punctaj chestionare de evaluare + punctaj eseu.
Program dedicat viitorilor farmaciști
Programul Farmacia Viitorului, lansat în 2018 de Oameni și Companii, împreună cu Alliance Healthcare România și Alphega Farmacie, este dedicat viitorilor farmaciști și își propune să sprijine studenții să răspundă provocărilor meseriei de farmacist în România, așteptărilor studenților înainte de a intra pe piața muncii, să marcheze schimbările din ultimii ani și evoluția pieței farmaceutice din România, dar și să prezinte noile tehnologii folosite în domeniul sănătății și aplicații dedicate farmaciștilor. Unul dintre obiectivele programului este acela de a îmbina partea teoretică cu studii de caz și aplicații practice, pentru a pune baze cât mai solide în procesul de asimilare a informației, de la specialiști și profesioniști aflați în acest moment în farmaciei către viitorii specialiști, cei care vor contrui Farmacia Viitorului.