În data de 11 aprilie 2025 este marcată la nivel internaţional Ziua Mondială de Conştientizare a Bolii Parkinson. Cu această ocazie, Asociația pentru Sănătatea Creierului (ASC) atrage atenția asupra faptului că la nivel internațional se estimează o dublare a cazurilor de Parkinson până în 2050, fiind afecțiunea neurologică cu cea mai mare creștere!

În plus diagnosticul începe să survină din ce în ce mai mult și la persoane mai tinere. Deși această afecțiune este cel mai des întâlnită după vârsta de 65 de ani, în 2023 au fost diagnosticate în țara noastră, conform datelor INSP, peste 200 de persoane sub 50 de ani, 28 dintre ele fiind sub 35 de ani.

În România numărul persoanelor nou diagnosticate este în medie, conform datelor INSP 2019 – 2023, de 8.485 pers./an, în 2023 înregistrându-se 10.032 pers. nou diagnosticate, cu aproximativ 20% mai mult decât în 2022 și 40% față de 2019. În România nu se cunoaște numărul total al persoanelor afectate de Parkinson, estimarea fiind de aproximativ 80.000 persoane.

Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă cauzată de distrugerea progresivă a neuronilor care produc dopamină. Genetica poate să joace un rol, pacienții cu debut precoce fiind mai susceptibili de a avea o mutație asociată acestei boli. Totuși, aproximativ 80% din cazurile cu debut precoce și 93% din cazurile cu debut tardiv, nu au o cauză cunoscută.

Pentru prima dată în România, la cererea ASC și cu ajutorul ANPDPD, avem o situație a persoanelor din România cu boală Parkinson care au solicitat și primit certificat de handicap. În martie 2025 se înregistra un total de 27.865 persoane, din care 1.774 pers. locuiesc în București și jud. Ilfov. Dintre acestea 14.750 pers. aveau grad grav, 12.367 pers. grad accentuat și doar 743 pers. grad mediu, restul de 5 pers. având doar ușoare deficiențe.

În prezent Asociația pentru Sănătatea Creierului își propune să crească înțelegerea și conștientizarea bolii Parkinson, să reducă stigmatizarea și să îmbunătățească atitudinile față de cercetare și îngrijirea holistică. În prezent asociația desfășoară un studiu despre nevoile pacienților cu Parkinson din România. Formularul se găsește la adresa: https://forms.gle/6VTnngppuWLfj9HGA.

Conform primilor 100 de participanți, 33% s-au pensionat din cauza bolii și mulți dintre ei povestesc despre provocările pe care le-au ajut la job, dar și în viața de zi cu zi în confruntarea cu societatea (la magazine, pe stradă etc.) Deși accesul la medicii neurologi este facil și comunicarea în general bună, o parte dintre ei se plâng de calitatea conversațiilor, neputând relata, în timpul scurt al consultațiilor, provocările și schimbările cu care se confruntă și își doresc o monitorizare mai bună a afecțiunii și acces la terapii complementare ca kinetoterapia, logopedia etc. Deși 40% dintre medici au început să recurgă la comunicarea prin mijloace electronice simple, marea majoritate nu utilizează telemedicină sau video, iar îngrijirile de specialiate la domiciliu sau serviciile de paliație lipsesc în totalitate. Studiul continuă și persoanele cu Parkinson sunt invitate să contribuie. Rezultatele vor fi prezentate în luna iulie, cu ocazia World Brain Day.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Bolii Parkinson, ne îndreptăm gândurile și recunoștința către toți cei care duc această luptă – bolnavi, familii, îngrijitori, prieteni și cadre medicale. În spatele fiecărei persoane diagnosticate se află o rețea de sprijin necondiționat. Vrem să le spunem tuturor: nu sunteți singuri. Suntem alături de voi cu inimă, voce și acțiune, pentru a aduce vizibilitate, speranță și demnitate în viața celor afectați de Parkinson.”, declară Cristina Vlădău, vicepreședinte Asociația pentru Sănătatea Creierului.

Parkinson Day este o ocazie importantă pentru a distribui informații despre această afecțiune neurologică. Te invităm să îți manifești solidaritatea și empatia față de persoanele care se confruntă cu această afectiune informându-te și distribuend mesaje de susținere pe canalele de social media!

Mai multe detalii și o listă a centrelor de excelență în diagnosticul și tratarea bolii Parkinson se pot găsi pe www.asc.ro/parkinson.