Colegiul Farmaciștilor Iași, în parteneriat cu Compania Antibiotice, a organizat miercuri 13 septembrie 2023 un curs creditat cu tema: „Ghid de consiliere farmaceutică în prescripțiile cu substanțe antimicrobiene. Optimizarea consilierii pacienților de către farmaciști.”
Webinarul, parte din Programul de educaţie farmaceutică continuă, s-a desfașurat pe platforma informatică a Colegiului Farmaciștilor din România și a avut lectori specialiști din domeniul Boli Infecțioase , Farmacie și Comunicare.
Consilierea farmaceutică a pacienților cu prescripție cu antibiotice a urmărit și abordat: Aspecte legislative, Pașii de urmat în consiliere, Interacțiuni medicamentoase importante, Sistemul AWaRe de clasificare a antibioticelor și utilitatea acestuia, Rezistența la antibiotice și importanța farmacistului de comunitate în combaterea acesteia și nu în ultimul rând provocările de comunicare în relația farmacist-pacient.
Acest webinar a fost conceput ca prim eveniment dintr-o serie de cursuri menite să promoveze formarea unei echipe solide, compuse din farmaciști și medici pentru a aborda problema rezistenței la antimicrobiene într-un mod eficient și profesionist.