Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că au loc discuţii „preliminare” privind imunizarea în farmacii, însă sunt „foarte multe” aspecte care trebuie reglementate.
„Sunt foarte multe aspecte care necesită a fi organizate pentru această etapă de vaccinare. În primul rând, cu partea de reglementare a actelor normative şi ulterior cu disponibilitatea farmaciilor de a se implica în acest demers, ţinând cont că vorbim de flacoane multidoză şi atunci este important să asigurăm şi numărul necesar al persoanelor care se vaccinează în ziua respectivă, când se deschide un flacon. Deci încă sunt discuţii preliminare, este o propunere pe care, sigur, o avem în vedere şi pe care o vom analiza cât se poate de riguros încât să putem demara şi această etapă, la momentul potrivit. Dar, aşa cum am anunţat, prioritar la acest moment va fi creşterea capacităţii de vaccinare în reţeaua de medicină de familie şi creşterea capacităţii de vaccinare în unităţile sanitare. Sigur, în paralel, se vor lua toate măsurile prin care să pregătim şi faza de vaccinare în farmacii, dar aici mai avem nevoie de acte de reglementare”, a explicat şeful CNCAV.
El a remarcat evoluţia „foarte bună” din punct de vedere epidemiologic, rata de incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivel naţional fiind de circa 1 – 1,1. „Aspectul cel mai pozitiv din toată această situaţie pot să spun că este legat de evoluţia foarte bună din punct de vedere epidemiologic, avem o rată de incidenţă cumulată a cazurilor de circa 1 – 1,1 la nivel naţional, ne situează într-un scenariu aproape verde la nivel naţional, ceea ce, bineînţeles, asigură perspectivele unor măsuri de relaxare, dar ele, iarăşi, trebuie implementate progresiv încât să nu înregistrăm un rebound al numărului de cazuri”, a spus medicul. AGERPRES