Soluția pentru a asigura continuitatea unei afaceri stă în pacienți, în serviciile furnizate acestora, dar și  într-un bun management al afacerii. Aceasta a fost concluzia transmisă de Valentin Gorbănescu, Country Manager, Alphega Farmacie, participanților la webinarul Farmacist Antreprenor din cadrul Competiției ”Farmacia Viitorului” 2021.

După cum a explicat Valentin Gorbănescu, în cadrul webinarului din 11 februarie, Alphega Farmacie este un proiect care a demarat în anul 2001 în Franța și care, în prezent, există în 10 țări din Europa. Este un proiect la care au aderat, până în momentul de față, peste 7.500 de farmacii independente.

700 de farmacii independente din România, sub umbrela Alphega

”În România, proiectul a început în luna septembrie a anului 2016, iar, astăzi, după mai bine de patru ani, am strâns peste 700 de farmacii independente sub o umbrelă pe care noi o numim Comunitatea de Farmacii Alphega, pe care o îndrăgim și de care suntem foarte mândri. Scopul proiectului în România este acela de a ajuta la creșterea calității actului farmaceutic, de a repoziționa farmacistul ca profesionist în domeniul sănătății, dar și de a le oferi suport farmaciilor independente, pentru a putea rămâne pe piață, în condițiile economice actuale”, a explicat Country Managerul Alphega Farmacie.

Investiții în cele patru zone de dezvoltare ale unei farmacii

”Fără a aduce atingere independenței farmaciei, prin programele pe care Alphega le implementează în piață, vrem să investim în toate cele patru zone de dezvoltare ale unei farmacii: interacțiunea cu pacientul; dezvoltarea resursei umane din perspectivă profesională și nu numai; implementarea unei strategii de marketing; și nu în ultimul rând, educația antreprenorială, educația financiară. De altfel, cheia pentru a asigura continuitatea unei afaceri stă în pacienți, în serviciile furnizate acestora, dar și  într-un bun management al afacerii. Ceea ce nouă ne place să credem este că, prin aceste acțiuni, urmărim exact aceste obiective, urmărim starea comunității în care Alphega activează, dar și suportul afacerii acestor parteneri”, a mai spus Valentin Gorbănescu.

Al doilea webinar din Competiția ”Farmacia Viitorului”

Studenții la farmacie din toată țara au participat joi, 11 februarie, la cel de-al doilea webinar din Competiția ”Farmacia Viitorului”. Întâlnirea moderată de bloggerul Ines Nerina a avut ca temă Managementul Financiar al Farmaciei. Invitat special a fost antreprenorul farmacist Mihai Josceanu, care conduce ”Vechea Farmacie” din Craiova și care le-a împărtășit studenților la farmacie participanți din experiența sa, legată de managementul financiar al farmaciei.

Competiția ”Farmacia Viitorului” 2021

Studenții la farmacie din anii I-V din toată țara se pot înscrie în continuare în Competiția  Națională Farmacia Viitorului 2021, dezvoltată de Oameni și Companii, cu susținerea Alphega Farmacie și Alliance Healthcare România. Tematica din acest an este Farmacistul antreprenor, iar marele premiu este o vizită la Boots Londra, liderul farmaciilor din Marea Britanie și membru al Grupului Walgreen Boots Alliance.

Activitățile programului sunt jurizate de Boardul Științific, format din decani ai Facultăților de Farmacie, alături de președinți ai Colegiilor farmaciștilor și reprezentanți Alliance Healthcare și Alphega Farmacie.

Programul Farmacia Viitorului, lansat în 2018 de Oameni și Companii, împreună cu Alliance Healthcare România și Alphega Farmacie, este dedicat viitorilor farmaciști și își propune să sprijine studenții să răspundă provocărilor meseriei de farmacist în România, așteptărilor studenților înainte de a intra pe piața muncii, să marcheze schimbările din ultimii ani și evoluția pieței farmaceutice din România, dar și să prezinte noile tehnologii folosite în domeniul sănătății și aplicații dedicate farmaciștilor.