Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a dat undă verde comercializării unui nou tratament împotriva Alzheimer, care încetineşte evoluţia bolii, dezvoltat de laboratorul american Eli Lilly, transmite AFP.
Un comitet consultativ de experţi recomandase, la începutul lunii iunie, autorizarea în vederea comercializării a medicamentului Kisunla (donanemab), care se administrează prin injectare intravenoasă.
Medicamentul atacă aşa-numitele plăci amiloide, care se găsesc în creierul pacienţilor cu Alzheimer. Aceste plăci se depun între celulele nervoase din cortexul cerebral şi întrerup conexiunile dintre neuroni.
Donanemab face parte dintr-o nouă categorie de tratamente pentru boala Alzheimer, bazate pe imunoterapie, un proces care mobilizează în mod direct celulele imunitare pentru a acţiona asupra acestor plăci.
În studiile clinice, donanemab a încetinit evoluţia acestei boli degenerative, deşi a provocat efecte secundare grave la unii pacienţi, în special hemoragii cerebrale, notează AFP.
„Datele clinice au demonstrat într-o manieră convingătoare că Kisunla a redus rata declinului cognitiv şi funcţional la pacienţii care prezentau simptome moderate de pierdere cognitivă şi demenţă senilă, asociate bolii Alzheimer”, a comentat Teresa Buracchio, directoare a Biroului de Neuroştiinţe din cadrul FDA, citată într-un comunicat dat publicităţii marţi.
Agenţia aprobase deja, în iulie 2023, un alt tratament, care funcţionează pe acelaşi principiu, comercializat sub numele Leqembi (lecanemab), dezvoltat de laboratoarele Esai şi Biogen.
Eli Lilly efectuează în prezent studii clinice asupra unui alt tratament destinat încetinirii progresiei bolii Alzheimer, remternetug, cu rezultate preliminare pozitive.
În 2021, primul tratament din această nouă generaţie, Aduhelm (aducanumab) de la Biogen a fost autorizat, în urma unei proceduri accelerate intens criticate, înainte de a fi retras de pe piaţă la începutul anului 2024.
Preţul său, de 56.000 de dolari pe an, a provocat controverse, sistemul american de asigurări de sănătate pentru persoanele de peste 65 de ani, Medicare, refuzând să îl compenseze, pe motiv că nu a fost bine stabilită eficacitatea sa pe termen lung.
Aduhelm a fost primul tratament pentru boala Alzheimer aprobat în Statele Unite după 2003. AGERPRES