Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunţat că va respecta hotărârea Tribunalului Suceava care a suspendat două decizii ale universităţii, referitoare la condiţionarea studenţilor de a participa la cursuri sau de acces în căminele studenţeşti de vaccinare, testare sau de dovada trecerii prin COVID-19.
„Conducerea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a luat la cunoştinţă de hotărârea nr. 702 din 28.10.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3978/86/2021 al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus suspendarea hotărârilor luate de universitate privind condiţionarea accesului studenţilor la activităţile didactice şi în căminele studenţeşti prin prezentarea unei dovezi de vaccinare, trecere prin boală sau testare împotriva COVID-19, şi se va asigura respectarea hotărârii de suspendare pronunţată în acest dosar”, a anunţat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Instituţia a precizat că, având în vedere gradul mare de vaccinare al studenţilor universităţii în acest moment (peste 90%), activităţile didactice vor continua în acelaşi mod, respectiv cursurile online şi activităţile practice cu studenţii on-site, cu respectarea strictă a reglementărilor legale în vigoare.
Tribunalul Suceava a admis, pe 29 octombrie, solicitarea Ligii Studenţilor Iaşi şi a suspendat două hotărâri ale Consiliului de Administraţie al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, referitoare la condiţionarea studenţilor de a participa la cursuri sau de acces în căminele studenţeşti de vaccinare, testare sau de dovada trecerii prin COVID-19,
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în cinci zile de la comunicare, însă este executorie de drept şi îşi produce efectele din momentul pronunţării instanţei. AGERPRES