Găsirea de soluţii pentru obţinerea unui mediu de operare stabil pe piaţa medicamentelor generice a constituit tema întâlnirii preşedintelui Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, cu membrii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Participanţii la întrevedere au atras atenţia că România nu beneficiază de toate avantajele utilizării genericelor, acestea având o pondere în volum şi valoare mai mică decât alte ţări din UE şi că ţara noastră s-ar situa pe ultimul loc într-o analiză ce a inclus Ungaria, Germania, Marea Britanie, Cehia, Polonia, atât ca pondere în volum, cât şi ca valoare a medicamentelor generice, se arată într-un comunicat de presă.

Efectul negativ al taxei clawback asupra sustenabilităţii deţinătorilor de APP este mai pronunţat în cazul medicamentelor ieftine, în cazul acestora valoarea acesteia putând ajunge până la 28% din preţul de producător, în condiţiile utilizării procentului taxei clawback, consideră APMGR.

În acest context, reprezentanţii producătorilor de medicamente generice au solicitat membrilor Comisiei pentru sănătate să analizeze situaţia creată de faptul că taxa clawback ar ridica probleme majore de operare pentru producătorii de medicamente generice.

Din punctul de vedere al producătorilor, intrarea pe piaţă a medicamentelor generice poate fi considerată un factor esenţial pentru reducerea costurilor şi pentru creşterea accesului pacienţilor la acest tip de medicaţie, evidenţiindu-se faptul că lansările de medicamente generice, în perioada 2015 – 2019, au generat economii de cost în valoare de 347 de milioane de euro.

Reprezentanţii APMGR au arătat că medicamentele generice intră pe piaţă cu un preţ, în medie, cu 40% mai mic decât preţul medicamentului original şi generează în 4 ani de la lansare o scădere a preţului medicamentului original de 51%.

Vorbitorii au atras atenţia că medicamentele generice/medicamente biosimilare conduc la creşterea accesului pacienţilor din România la medicamentele care, uneori, trebuie administrate pe timp îndelungat.

În următoarele 3-4 săptămâni, membrii APMGR vor prezenta Comisiei pentru sănătate un material consolidat pe această temă, în vederea analizării şi dezbaterii. AGERPRES