La cel mai recent webinar din cadrul programului Cred în Medicină, Ștefana-Maria Greavu, Președinta FASMR – Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, a prezentat aspecte esențiale ale comunicării și relaționării în contextul medical, dezvăluind gânduri și experiențe pline de inspirație.
Webinarul, cu titlul „De la amfiteatrele universitare, la practica profesională: comunicarea și relaționarea viitoarelor cadre medicale cu pacienții”, a avut loc în 26 martie.
„Am reușit, în decursul anilor, să observ că fiecare pacient, în momentul în care se află în suferință, se schimbă radical ca om și își pune cumva toată speranța în tine, ca medic, și implicit și pe tine, ca student, te vede ca pe o speranță”, a transmis Ștefana colegilor ei prezenți la webinar, studenți la medicină și farmacie.
„Unii oameni au nevoie să simtă că se empatizează cu ei, să fie în centrul atenției, să se simtă înțeleși, pe când alții ajung să se izoleze, tocmai pentru a nu fi văzuți într-un moment de slăbiciune.” a continuat președinta asociației studențești.
Experiențele și observațiile Ștefanei aduc în prim-plan nevoia studenților de a fi instruiți și pregătiți adecvat, încă din timpul studiilor universitare, pentru a interacționa cu pacienții într-un mod empatic și eficient:
„Este foarte important pentru noi, mai ales în anul al treilea, când începem să intrăm în spitale, prin stagiile de practică pe care le avem în programă, să fim instruiți să comunicăm cu pacienții, pentru a-i ajuta și noi, așa cum putem, să treacă peste aceste momente dificile. Chiar dacă noi nu putem să-i tratăm, măcar putem să le aducem o vorbă bună și să le oferim încrederea că sunt pe mâini bune”, transmite Ștefana. „Este esențial, încă de la început, să fim instruiți în această direcție. Îmi amintesc și acum că în timpul cursurilor mele s-a pus problema cum comunicăm unui pacient care are o boală terminală, cum comunicăm cu aparținătorii pentru că, de foarte multe ori, și aceștia sunt extraordinar de implicați în întregul parcurs al pacientului”, a continuat aceasta.
Echilibru între asimilarea teoriei și antrenarea abilităților practice
Președinta FASMR aduce în lumină importanța cultivării unui echilibru între asimilarea aspectelor teoretice și practica formării medicale. Dezvoltarea personală și implicarea activă în relaționarea cu pacienții nu sunt doar componente ale unui curriculum academic, ci sunt fundamente esențiale pentru o practică medicală eficientă și empatică:
„Mereu am considerat că facultatea ne oferă un punct de plecare, dar mai departe depinde și de noi să ne dezvoltăm latura personală și să învățăm să le fim aproape pacienților, nu doar ca profesioniști, prin cunoștințele pe care le avem, ci și ca oameni, să le oferim căldura de care au nevoie și să-i facem să se simtă înțeleși, păstrând totuși o distanță sănătoasă, până la urmă. Este foarte ușor să ajungi să te izolezi și să te concentrezi doar pe partea de teorie, neglijând partea de practică, partea de interacțiune umană.”
Voluntariatul – oportunitate de dezvoltare a abilităților de comunicare și relaționare
Experiența în voluntariat și pozițiile de conducere în cadrul unor asociații sunt instrumente valoroase, care au ajutat-o pe Ștefana să înțeleagă complexitatea naturii umane și să-și dezvolte abilitățile de comunicare și de gestionare a situațiilor dificile. Aceste activități extracurriculare oferă studenților oportunități de învățare și creștere personală, care se vor reflecta cu siguranță, în mod pozitiv, în practica medicală ulterioară.
„Voluntariatul îl recomand tuturor colegilor mei, pentru că este un mod extraordinar de a ne dezvolta. Un alt lucru, care pe mine, personal, m-a ajutat enorm, este practica în spital. Toate stagiile noastre se desfășoară la patul pacientului, ceea ce, din start, ne ajută să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare și relaționare cu pacientul. Dar, uneori, nu este suficient. Uneori este important să stăm peste program, să mergem în gărzi, să mergem și vara să facem practică medicală ca la carte, pentru că o lucrare practică durează doar 2-3 ore, după care este cursul. Din 2-3 ore pe zi, este greu să-ți dezvolți cu adevărat abilitățile de care ai nevoie.”
„Este foarte important să profităm de timpul pe care îl avem și să mergem între specialitățile care ne pasionează. Mai mult, este foarte important să înțelegem responsabilitatea pe care o avem în această meserie.” concluzionează Ștefana-Maria Greavu, președinta FASMR.
___
Webinarul „CRED în Medicină”: Comunicarea și relaționarea în asistența medicală. Rolul esențial al asistenților medicali în îmbunătățirea experienței pacientului a fost organizat în cadrul platformei EventsMax.ro, cu suportul Nord – Grupul Medical Provita.
Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală.
Pentru mai multe informații despre Program, vizitați www.credinmedicina.ro.