Luni, 26 iulie 2021, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași , a avut loc deschiderea festivă a Școlii de vară „Alege sa fii Farmacist!” – SUMMERPHARM pentru seria a doua de elevi , organizată de Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iași, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și cu Societatea Studenților Farmaciști din Iași.
Prin activitățile propuse, proiectul de tip grant competitiv are ca scop dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice privind o carieră profesională în domeniul farmaceutic pentru un grup țintă format din 150 de elevi (50 de elevi/an, 3 ani), proveniți din medii defavorizate, vulnerabile, absolvenți ai claselor a X-a și a XI-a, din licee eligibile în proiectul ROSE din Regiunea de Nord-Est. În acest an, cea de a doua grupă de elevi va urma cursurile Școlii de vară în perioada 18-31 iulie 2021.
La deschidere au participat toți membrii echipei de implementare și management a proiectului, precum și prima serie de participanți, alcătuită din 25 de elevi. Prof. univ. dr. Lenuța Profire, decanul Facultății de Farmacie și director de program, le-a urat bun venit și le-a prezentat avantajele opțiunii de a fi student la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iași, o universitate de tradiție.
Programul conține atât cursuri și ateliere de lucru, vizite de studiu la companii farmaceutice, la farmacii de circuit deschis și centre/institute de cercetare, ședințe de consiliere și orientare în alegerea profesiei de farmacist, cât și activități de relaxare, precum vizitarea principalelor obiective turistice ale Iașului, vizionare film, participare competitii sportive.
În afara programului educațional, elevii selectați beneficiază gratuit de cazare în căminele campusului Universității, masă la cantina Universității și de diferite materiale suport (halat personalizat, tricou personalizat cărți de specialitate, rucsac, pix, stick memorie, etc.).