Cu o experiență de peste 16 ani în industria farmaceutică, Roxana Botea este prima femeie numită în funcția de Country Director pentru Janssen România. Roxana revine în România după nouă ani și ocuparea unor roluri importante în Suedia, Danemarca și Belgia, în care a gestionat echipe inter-funcționale complexe și a coordonat proiecte în sprijinul pacienților din toată lumea.
“Revin în România cu o motivație puternică și o misiune clară de a contribui la îmbunătățirea calității vieții pacientului român. Alături de o echipă talentată și profesionistă, continuăm să aducem în România noi medicamente și indicații în arii terapeutice cu nevoi medicale grave precum cancere de sânge, tumori solide, boli rare, boli auto-imune și afecțiuni psihiatrice, pentru ca pacienţii români să aibă acces la terapiile inovatoare. Anul acesta Janssen România împlinește 30 de ani de inovație medicală pentru pacienții din țara noastră și în tot acest timp am fost permanent un partener în dezvoltarea sistemului de sănătate. Toate eforturile noastre vor continua să fie direcționate către asigurarea unui mediu mai bun pentru pacienții români prin accesul la inovație medicală, dialog deschis cu autoritățile române, profesioniștii în domeniul sănătății, precum și prin implicarea noastră socială”, spune Roxana Botea, Country Director Janssen România.
Portofoliul Janssen acoperă șase arii terapeutice în România, pentru o serie de afecțiuni grave în hematologie, oncologie, psihiatrie și neuroștiințe, imunologie, boli infecțioase, boli cardiovasculare și metabolice și hipertensiune pulmonară. De-a lungul anilor, compania Janssen România a fost și este membră a principalelor asociaţii de afaceri şi ale industriei farmaceutice, precum: Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Camera de Comerţ a Belgiei şi Luxemburgului în România şi Moldova (BEROCC) și Institutul Aspen România.
În 2023, Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson împlinesc 30 de ani de inovație medicală pentru pacienții români. Compania a evoluat în paralel cu nevoile din sănătate și, de-a lungul anilor, a dezvoltat programe de suport dedicate pacienților și a contribuit la îmbunătățirea accesului terapiilor medicale inovatoare pentru români. Printre inițiativele strategice ale companiei se numără parteneriatul cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), Hackathon4Health, cel mai mare și mai important proiect anual menit să accelereze progresul și inovația în domeniul sănătății digitale, aflat la cea de-a 7a ediție în acest an, precum și programul WiSTEM2D, care încurajează implicarea fetelor și femeilor în știință, tehnologie, educație, matematică, producție și design. Cel din urmă a implicat deja, în ultimii 5 ani, peste 25000 de elevi, 470 de profesori și peste 300 de școli din 152 de zone diferite ale țării.