„Considerăm că prevenirea inițierii fumatului și promovarea renunțării precoce la fumat, împreună cu respectarea legislaţiei, sunt priorități pentru sănătate publică şi se justifică extinderea şi urgentarea activităţilor de cercetare, de prevenire, de combatere, de cooperare privind tabagismul. În perioada 2014-2016, s-au evaluat obiceiurile de fumat la studenții Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie și s-a constatat prevalența cea mai mică în rândul studenților farmaciști. Pornind de la legislația și practica privind activitatea de consiliere la farmacii, de la faptul că farmacistul este în contact direct cu pacientul, considerăm necesară și utilă aplicarea sfatului minimal antifumat în farmacii, completată de informarea despre metodele de prevenire și cunoașterea produselor farmaceutice folosite pentru renunțarea la fumat”, au precizat prof. dr. Ábrám Zoltán și conf. dr. Valentin Nădășan, Disciplina Igienă, UMFST Târgu Mureș.
Rolul farmaciștilor în aplicarea sfatului minimal antifumat
