Lansat în luna mai, proiectul pilot de evaluare a riscului de diabet zaharat tip 2 se derulează în prezent în farmaciile din țară, cu scopul de a contribui la prevenția și depistarea precoce a acestei afecțiuni, prin intermediul serviciilor farmaceutice. Proiectul pilot se adresează tuturor persoanelor de peste 18 ani, care doresc să afle dacă sunt la risc de a dezvolta diabet zaharat în următorii 10 ani. Dincolo de evaluarea riscului, farmaciștii oferă informații despre factorii de risc implicați în apariția diabetului zaharat, simptomele specifice, ce înseamnă riscul de diabet zaharat, precum și intervențiile preventive recomandate pentru un stil de viață sănătos.

  • Dintre cei evaluați 30,6%au risc scăzut de a dezvolta diabet zaharat, 32,7% risc ușor ridicat, 15,6% risc moderat, 14,9% risc mare, respectiv 6,1% risc foarte mare
  • 21,8% au istoric de glicemie crescută
  • 22,2%au istoric de diabet în familie (rude de gradul 1)
  • 41,6%dintre respondenți sunt supraponderali, iar 27,9% suferă de obezitate

Proiectul se desfășoară în cadrul unui parteneriat tripartit între Colegiul Farmaciștilor din România (CFR), Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), sub umbrela Forumului Român de Diabet.

Farmaciile se alătură acestei inițiative în mod voluntar, iar evaluarea riscului se realizează gratuit, prin intermediul unui chestionar de evaluare.

Ne bucură faptul că, de la începutul campaniei, peste 4000 de români și-au evaluat deja riscul de diabet zaharat. Vreau să le mulțumesc colegilor mei farmaciști care participă la acest proiect, contribuind astfel la un efort național de prevenție a diabetului zaharat. Prin implicarea activă a acestora, colegii mei consolidează rolul esențial al farmacistului în sistemul de sănătate publică, prin serviciile farmaceutice de educare și prevenție”, a declarat Florina Bonifate, Secretar General, Colegiul Farmaciștilor din România.

Rezultatele preliminare oferă informații de interes și cu privire la obiceiurile alimentare, stilul de viață sau istoricul medical al populației intervievate. Astfel, peste jumătate din respondenți susțin că mănâncă zilnic fructe și legume (57,6%), iar peste două treimi din totalul respondenților susțin că desfășoară activitate fizică minim 30 de minute pe zi (68,6%). De asemenea, 21,8% au istoric de glicemie crescută, 22,2% au antecedente de diabet în familie în rândul rudelor apropiate precum părinte, frate sau soră, iar 22,9% în rândul bunicilor, mătușilor, unchilor sau verilor primari. Un procent semnificativ de respondenți (35,9%) declară că  iau medicamente pentru tensiune arterială. Totodată, rezultatele arată că 41,6% dintre respondenți sunt supraponderali, iar 27,9% suferă de obezitate.

Proiectul se bucură de deschiderea și interesul populației față de starea de bine și depistarea unor predispoziții sau chiar afecțiuni, prevenția fiind primul pas pentru o viață sănătoasă. Îi încurajăm pe toți cei care doresc să-și evalueze riscul de diabet zaharat să verifice la care dintre farmaciile din proximitate pot face acest lucru. Este un proces gratuit, simplu și care nu necesită mult timp. În plus, le recomandăm celor care iau această decizie să poarte discuții deschise cu specialiștii din farmacii pentru a primi informații utile și recomandări în funcție de rezultatele evaluării”, a adăugat Cătălina Pintea, Președinte, Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România.

Până în prezent au fost completate 4057 de chestionare, o pondere mai mare dintre respondenți fiind de sex feminin (56,1%). Dintre cei evaluați, 30,6% au risc minim de a dezvolta diabet zaharat, 32,7% risc ușor ridicat, 15,6% risc moderat, 14,9% risc mare, respectiv 6,1% risc foarte mare. Din totalul celor evaluați, cei mai mulți au sub 45 de ani (36,7%). Urmează grupa de vârstă 45-54 ani, cu 26%, apoi grupa 55-64 de ani, cu 20,7%. Cel mai puțin au fost evaluați cei din grupa de vârstă de peste 64 de ani, aceștia reprezentând 16,6% din totalul persoanelor care au completat chestionarele.

Pentru ARPIM, prevenția în diabet reprezintă un obiectiv prioritar, iar acest proiect este o inițiativă concretă de a preveni și/ sau depista timpuriu cazurile de diabet zaharat. Ne bucurăm că avem sprijinul necesar pentru a-l implementa și am speranța că-l vom dezvolta cât mai mult. Fac apel către toți românii să meargă în farmacii să-și evalueze riscul de diabet zaharat, pentru că în joc este sănătatea lor. Diabetul ne privește pe toți, este o boală cu o incidență îngrijorător de mare, care poate fi prevenită și combătută doar prin responsabilitatea și implicarea fiecăruia dintre noi”, a adăugat Dan Zaharescu, Director Executiv, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

 

Evaluarea riscului de a dezvolta diabet zaharat se poate face în oricare dintre farmaciile participante la proiectul pilot. Lista acestora este publicată pe site-urile partenerilor și poate fi accesată la aceste link-uri:

https://www.adrfr.ro/proiect-pilot-de-evaluare-a-riscului-de-diabet-zaharat-tip-2-derulat-in-farmacii/

https://serviciifarmaceutice.ro/2023/05/05/evaluarea-riscului-de-diabet-zaharat-tip-2/

https://www.forumdiabet.ro/_files/ugd/20d09a_ae4be25a802b4aacb01dad9872b0b4e8.pdf

https://arpim.ro/proiect-pilot-de-evaluare-a-riscului-de-diabet-zaharat-derulat-in-farmacii-sustinut-de-forumul-roman-de-diabet/ 

Fiecare farmacie care alege să se alăture acestui proiect va afișa în incinta unității un anunț în acest sens.