În anul 2020, alături de colegii mei, doresc să evidențiez o viziune a întregii comunități a farmaciștilor și anume: o lume în care toți oamenii să beneficieze de acces la medicamente și servicii farmaceutice de calitate. Credibilitatea unui domeniu o asigură exclusiv specialiștii, cei care s-au pregătit anume să studieze acel domeniu. Farmacia se ocupă de medicament sub toate aspectele, de la concepere la administrarea pacientului în urma unei consilieri riguros științifică. În cadrul cercetărilor interdisciplinare, farmacistul va realiza medicamentul astfel încât pacientul să poată beneficia de un produs eficient și sigur.
Profesia de farmacist poate fi dusă mai departe numai de oameni educați, dornici de inovație și de a fi competitivi. Privind spre viitor sunt optimistă și să mă bazez pe vastul potențial al Facultăților de Farmacie din țară, ca epicentru al acestei profesii.
Promovez rolul farmacistului ca o forță de muncă pentru sănătate, centrată pe medicament și pacient, iar cea mai mare garanție a durabilității sale sunt politicile care stabilesc reglementări regionale și naționale în contextul global.
România trebuie să investească mai mult ca oricând în sistemul de sănătate, în educație, cu scopul creșterii calității vieții. Sunt motivată să cred că prin munca noastră, profesia de farmacist rămâne viabilă.
Doar lucrând împreună – profesioniști din domeniul sănătății, autorități, cetățeni – putem aduce un viitor durabil în sănătate.

Prof.univ.dr.farm. Laura Grațiela Vicaș

CNFR2020.ro