Anca Negulici, Farmacia Thea
- Ce reprezintă profesia de farmacist pentru dumneavoastră şi ce v-a inspirat să optaţi pentru ea?
Mama mea este farmacist, iar eu am copilarit alaturi de ea in laboratorul farmaciei cand nu avea cu cine sa ma lase acasa si imi aduc aminte cu drag de acele momente. Era visul oricarui copil sa se joace cu sticle si sticlute , cutii si etichete. Asa ca am crescut dorindu-mi sa fiu „ca mama” cand ma fac mare.
Parintii mei au fost primii care mi-au sugerat sa fac facultatea de farmacie cu mult inainte de a ma gandi eu serios la asta. I-am ascultat pentru ca asta insemna sa ajung sa fac ce imi doream de mica, in laborator, sa fiu „ca mama”. Pe parcurs am realizat ca s-au schimbat mult lucrurile si ca nu voi mai sta in laborator la preparare asa cum visam de mic copil.
Am inceput sa descopar o alta latura a profesiei de farmacist, rolul important al acestuia in relatia cu pacientul si cate satisfactii nebanuite iti poate aduce aceasta relatie pacient-farmacist.
- Cum a ȋnceput povestea dvs? Vorbiţi-ne puţin despre istoricul farmaciei dumneavoastră.
Farmacia Thea este una dintre cele mai vechi farmacii din oras, data nasterii (achizitiei) fiind septembrie 1991. Fiind aproape de gara centrala si langa o piata aglomerata, piata Dacia , era cunoscuta in tot orasul. La inceput nu erau multe farmacii in Brasov, asa ca nu aveai cum sa nu fi calcat vreodata in „farmacia de la gara”, „farmacia de la Dacia” sau mai simplu „Farmacia 2”.
In timp am ajuns farmacia „daca nici acolo nu gasesti inseamna ca nu se gaseste”. Am deschis inca doua puncte de lucru in Dumbravita si in Satu Nou, si o drogherie in Brasov.
Un alt mare atuu al nostru ca farmacie este faptul ca suntem printre putinii din Brasov care mai preparam atat retete magistrale cat si elaborari, produse medicamentoase si dermatologice dupa formule proprii sau studiate pe bancile facultatii.
- Daca ar fi să vorbiţi despre provocările pe care le aveţi ca farmacist, care sunt ele?
Cred ca este provocator in zilele noastre sa il faci pe pacient sa aiba incredere in farmacisti, sa inteleaga ca ii dai un sfat competent, obiectiv, fara intentii ascunse, ca nu ii recomanzi produse cu anumite beneficii pentru tine ca farmacist, ca te gandesti la sanatatea lui atunci cand il consiliezi. In ultima vreme pacientul are impresia ca farmacistul este doar omul care il serveste cu ce isi doreste si ca cea mai buna sursa de informare este pe internet. Este dificil sa tii pasul mereu cu tot ceea ce apare nou in domeniul medical, dar tot acest proces de invatare continua are un farmec aparte. Iar o adevarata provocare este sa consiliezi un pacient care deja stie de pe internet de ce sufera si cum se poate trata. Insa cu ajutorul informatiilor si sfaturilor pe care i le oferi, ii poti castiga increderea si schimba perceptia fata de aceasta meserie.
- Ce sfaturi aveţi pentru tinerii farmacişti sau studenţi care au de gând să coordoneze, la un moment dat o farmacie?
In primul rand, ii felicit pentru domeniul ales. Este un domeniu frumos, cu multe satisfactii, mai ales momentul in care pacientul revine in farmacie sa iti multumeasca pentru recomandarea si consilierea facuta. Dar si un domeniu complex, nu e un simplu business, e o aventura.
Intr-o farmacie trebuie sa ai cate putin din fiecare – farmacist, medic, psiholog, economist, manager. Ca persoana, acest domeniu te ajuta sa te dezvolti pe mai multe planuri, sa devii un orator bun, ascultator bun, sfatuitor bun, manager bun, coechipier bun, strateg bun, maestru in negocieri si achizitii.
- Care consideraţi că este rolul unui farmacist ȋntr-o comunitate? Cum contribuiţi dvs şi echipa dvs la viaţa comunităţii?
Farmacistul este un profesionist ancorat in slujba sanatatii pacientului, direct implicat in procesul de tratare si insanatosire al acestuia, este liantul dintre medic si pacient. El nu doar elibereaza medicatia prescrisa de medic, ci se asigura ca pacientul a inteles corect cum trebuie facuta administrarea, respectarea schemei de tratament si uneori efectele secundare ce pot sa apara in urma tratamentului. Eu si echipa mea asta incercam sa facem, sa consiliem cat mai bine pacientul si sa ii transmitem cat de mult putem din cunostitele noastre legate de afectiunile pe care ni le prezinta.
- Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, „reţeta de succes” a unei farmacii?
Nu stiu altii cum sunt, dar reteta noastra de succes a fost intotdeauna seriozitatea intregii echipe, farmacisti si asistenti de farmacie bine pregatiti, plaja diversificata de produse pe care o avem in farmacie, promptitudinea cu care raspundem mereu la cererile pacientilor nostri si increderea pe care am castigat-o de-a lungul timpului in ochii acestora. Imi place sa cred ca am rezolvat de-a lungul timpului orice provocare aparuta in farmacia noastra, acest aspect facandu-ne mai puternici ca echipa si mai puternici in ochii comunitatii in care ne desfasuram activitatea.
- Care sunt motivele pentru care pacienţii revin ȋn farmacia dvs ? Puteţi să ne daţi câteva exemple?
Pacientii vin la noi in farmacie pentru ca aici gasesc tot ce au nevoie pentru sanatatea lor: un sfat avizat, o gama larga de produse, prepararea retetelor magistrale emise de medic, respect, intelegere, seriozitate si nu in ultimul rand o echipa unita.
- Farmacistul Alphega reprezintă farmacistul de familie. Puteţi să ne descrieţi conceptul de „farmacist de familie”?
“Farmacistul de familie” este acea persoana la care te gandesti prima data in momentul in care cauti un sfat, un sprijin in afectiunea pe care o ai, persoana la care apelezi atunci cand te doare ceva, pe tine sau pe cineva drag. Este acea persoana de incredere in sfatul caruia iti pui baza, persoana pe care o cauti sau o suni atunci cand ai o intrebare legata de sanatatea ta sau a celor dragi. Cred ca intre calitatilee echipei noastre una importanta o reprezinta aceasta trasatura de “farmacist de familie”, este un concept care ne bucura si ne face sa fim mandri de profesia noastra.
- Ce s-a schimbat pentru echipa Farmaciei Thea dată cu aderarea la programul Alphega?
In primul rand am incercat sa reorganizam farmacia pentru a ne incadra in standardele Alphega si asta ne-a ajutat in a obtine o imagine mai unitara a produselor expuse. Intreaga echipa a beneficiat de cursuri de instruire, training si perfectionare in domeniul farmaceutic. Pacientii nostri sunt marii beneficiari ai acestei rebranduiri a farmaciei, ei sunt cei care beneficiaza de cursurile noastre de instruire continua, toate cunostintele acumulate fiind puse in slujba sanatatii pacientului.
- O farmacie Alphega este o farmacie aproape de pacienţi? Cum veţi fi mai aproape de pacienţii dvs de acum ȋnainte?
Vom merge pe acelasi drum ca si pana acum , dar la un nivel din ce in ce mai profesionist. Vom fi in continuare alaturi de pacientii nostri, ne vom perfectiona continuu din punct de vedere profesional, pentru ca pacientii nostri sa beneficieze mereu de cel mai bun si avizat sfat din domeniu. Vom incerca mereu sa fim alaturi de cei ce intra in farmacia noastra si sa rezolvam impreuna cu ei orice problema aparuta. Fara ei noi nu am exista, asa ca pot spune ca suntem cu totii o mare familie. O familie sanatoasa!
Sursa: http://www.alphega-farmacie.ro/povestea-farmacistului/4/