Perioada admiterilor la facultățile de farmacie din România, s-a încheiat. Pornind de la informațiile publicate de către universitățile din țară, și nu numai, FarmaciaViitorului.ro a realizat un articol, care prezintă situația acestui an. Situația este următoarea:
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti – Facultatea de Farmacie a scos la concurs 119 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă. Comparativ cu anul 2022, numărul candidaților a scăzut – 91 de candidaţi (115 candidaţi/2022) .
- Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Facultatea de Farmacie a scos la admitere 135 de locuri, din care 60 la buget, 45 cu taxă și 30 pentru românii de pretutindeni, înscriindu-se doar 37 de candidați. S-au înregistrat cele mai multe locuri libere (aproape 100), niciuna din cele două programe de studii nereușind să atragă candidați pentru acoperirea locurilor.
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi – Facultatea de Farmacie a scos 220 de locuri pentru programul în limba română și 50 de locuri pentru cel în limba engleză. Anul acesta s-a atins o bornă negativă – doar 40 de candidaţi.
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș – la Farmacie au fost 21 de candidați pe 230 de locuri. De asemenea, începând cu acest an UMFST primit avizul de autorizare provizorie pentru două noi programe de studii de licență, printre care și Programul de Asistență de farmacie – Bistrița: 20 locuri la buget și 10 locuri la taxă.
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a scos la concurs 70 de locuri pentru farmacie. Numărul admișilor pe locurile de la budget și taxă este de 58.
- În cadrul Universității Ovidius din Constanţa anul acesta au fost admiși 64 de candidați.
Numărul viitorilor farmaciști continuă să fie pe trend descendent, fapt care ar trebui să îngrijoreze. În contextul actual, când numărul farmaciştilor se află în scădere, iar în 16 judeţe ale ţării un farmacist se ocupă de peste 1.500 de locuitori, situația admiterilor subliniază faptul că România se confruntă cu un deficit de personal în sectorul farmaceutic.