Guvernul a luat legătura cu firmele autohtone pentru producerea „în regim de urgenţă” a pastilelor de iod, a afirmat, duminică, premierul Nicolae Ciucă.
„În momentul de faţă există un anumit număr de pastile de iod, el este insuficient, motiv pentru care, la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat legătura cu producătorii noştri de medicamente, astfel încât în regim de urgenţă să poată să producă astfel de pastile”, a spus şeful Executivului, la Digi 24.
El a adăugat că, în acest caz, este vorba de „substanţa activă de care avem nevoie şi care trebuie adusă în ţară”. ”Imediat se poate trece la producţie”, a menţionat el.
Întrebat dacă există un orizont de timp pentru acest demers, prim-ministrul a spus: „Nu vă pot răspunde acum, aşteptăm răspunsul de la furnizor”.
„Până în acest moment nu există depăşiri ale nivelului de radiaţie. Ca atare, revenind la ceea ce trebuie să facă Guvernul, Guvernul este în măsură să ia măsurile care se pretează pentru o astfel de situaţie, măsuri de precauţie, astfel încât să putem să venim şi să reacţionăm într-o prezumtivă situaţie de acest fel”, a arătat Nicolae Ciucă.
Precizările au venit în contextul în care, vineri, autorităţile locale ucrainene au anunţat că Forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei. Ucraina a precizat că forţele ruse au atacat centrala în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrală.
„Personalul operaţional monitorizează situaţia de la reactoarele centralei”, au informat pe social media autorităţile locale. Acestea au adăugat că eforturile depuse au ca obiectiv asigurarea faptului că operaţiunile sunt în conformitate cu cerinţele de securitate.
Sâmbătă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a anunţat că nivelul radiaţiilor este în parametrii normali, iar radioactivitatea este monitorizată în fiecare oră cu 58 de aparate de măsurare la nivel naţional. AGERPRES