Clinica Nativia, parte a Rețelei de sănătate Regina Maria, lansează programul „Rămâi în control. Cere a doua opinie” prin intermediul căruia se adresează viitoarelor mămici care au primit un rezultat incert sau neconcludent la morfologia de trimestrul 1 sau 2. Astfel, femeile însărcinate care au nevoie de o a doua opinie medicală pot beneficia gratuit de o morfologie suplimentară, în funcție de necesități, pentru a obține claritate asupra stării medicale a mamei și a fătului.

Pentru că Nativia este centrul dedicat  monitorizării sarcinii în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria, ne dorim ca viitoarele mame care se confruntă cu dificultăți în sarcină să poată apela cu încredere la serviciile noastre medicale, pentru o a doua opinie, gratuită, beneficiind astfel de expertiza specialiștilor noștri  în evaluarea corectă și completă a stării lor și a bebelușului. Obiectivul nostru este ca fiecare viitoare mamă să poată rămâne în controlul sănătății sale și a viitorului său copil,  ne-a declarat prof. Dr. Gheorghe Peltecu.

În plus, Nativia lansează noi pachete de monitorizare a sarcinii, oferind femeilor însărcinate acces la toate investigațiile necesare, inclusiv consultații, ecografii, morfologii și analize, cu discounturi de până la 30% față de prețurile de listă. Pachetele sunt structurate în funcție de diferite momente ale sarcinii, cum ar fi pachetele T1-T3 și T2-T3, în așa fel încât fiecare mamă să aleagă opțiunea potrivită pentru ea, în funcție de stadiul sarcinii.

Cum poți beneficia de o a doua opinie gratuit?

Pentru a se înscrie în programul „Rămâi în control. Cere a doua opinie”, viitoarele mame trebuie să completeze formularul online, de aici: https://www.reginamaria.ro/ramai-in-control-cere-a-doua-opinie , iar programările se realizează în limita locurilor disponibile în fiecare lună.

Programul este valabil până la 31 decembrie 2024 și include 200 de morfologii T1 sau T2 gratuite pentru pacientele care au făcut deja o morfologie în ultimele 4 săptămâni în afara clinicii Nativia. Morfologiile gratuite se acordă în ordinea înscrierilor.

Aflată în portofoliul Regina Maria din primăvara anului 2023, Clinica Nativia este centru de monitorizare a sarcinii, un reper în oferirea de servicii medicale de înaltă calitate pentru viitoarele mame.

Clinica dispune de echipamente medicale performante cu ajutorul cărora se pot face investigații de mare acuratețe, de tipul ecografiei fetale care oferă un grad ridicat de siguranță a diagnosticelor. De altfel, Nativia integrează o echipă de medici supraspecializați în medicină materno-fetală, oferind pacientelor o reevaluare riguroasă a ecografiei morfo-fetale de trimestru, siguranța unui diagnostic corect și, în același timp, curajul să privească cu speranță către viitor.