Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara va forma specialişti în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, printr-un masterat finanţat cu fonduri europene, informează Agerpres.

Programul de master privind toxicologia substanţelor de abuz şi a plantelor recreaţionale şi vine în contextul în care, conform celui mai recent raport naţional privind situaţia drogurilor, emis de Agenţia Naţională Antidrog, în urmă cu doi ani, 23,8% dintre cazurile de urgenţă înregistrate la nivel naţional erau cauzate de consumul de medicamente.

„Pe măsură ce consumul şi abuzul de droguri, atât legale, cât şi ilegale, continuă să crească, nevoia de profesionişti care să fie bine informaţi şi calificaţi în acest domeniu devine din ce în ce mai importantă. Aceştia vor fi echipaţi cu competenţele necesare pentru a identifica şi gestiona cazurile de intoxicaţii cu diferite substanţe de abuz recreaţionale. Acest lucru îi va face să devină specialişti valoroşi pentru diverse instituţii, inclusiv spitale, institute de medicina legală, centre de reabilitare şi agenţii de aplicare a legii”, spun reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie”Victor Babeş” (UMF) Timişoara, citaţi de Agerpres.

Programul va fi înfiinţat în urma unor investiţii care se vor realiza la UMF Timişiara, prin Programul Regional Vest.  Acesta prevede modernizarea mai multor laboratoare şi săli de curs de care vor beneficia studenţii facultăţilor de Medicină, Medicină dentară şi Farmacie. Prin acelaşi proiect, aproximativ 2.500 de studenţi se vor forma în domeniul medical, în laboratoare modernizate în cadrul Facultăţii de Farmacie.