În cadrul webinarului „Farmacia Viitorului”, dedicat impactului tehnologiei în farmacie pentru o îngrijire mai bună a pacienților, Cătălin Burghelea, Business Unit Manager – Client Support – icMED, a prezentat detalii despre icPHARM, programul inovator destinat eficientizării activităților zilnice din farmacii.

„Am dezvoltat, lucrând împreună cu farmaciștii, un program relativ nou și dinamic, care ajută în procesul zilnic al farmaciei. Acesta se numește icPHARM și necesită o parolă pentru acces, asigurând astfel securitatea datelor,” a explicat Cătălin Burghelea în cadrul webinarului.

Programul se remarcă printr-o interfață modernă, clar structurată și ușor de utilizat, oferind funcționalități esențiale pentru gestionarea operațiunilor zilnice în farmacie.

Operațiuni Simultane

Cătălin Burghelea a subliniat că icPHARM permite utilizarea mai multor tab-uri pentru a efectua operațiuni simultane. „Pot astfel să fac o recepție și, în același timp, să emit un bon sau chiar două pentru persoanele care intră în farmacie,” a spus el. Această funcționalitate este esențială pentru economisirea timpului atât pentru pacienți, cât și pentru farmaciști. „Dacă am un pacient care discută cu medicul la telefon și nu știe încă ce medicamente îi sunt necesare, pot prelua următorul pacient, rezolva problema acestuia și apoi reveni asupra primului pacient pentru a finaliza bonul,” a adăugat Cătălin.

Sistem de Avertizări Imediate

Un alt aspect important al programului este sistemul de avertizări imediate. „Dacă am produse fără preț stabilit, programul avertizează imediat farmacistul, permițându-mi să mă concentrez doar pe lucrurile esențiale,” a explicat Cătălin Burghelea.

Programul gestionează și facturile către ANAF, asigurând trimiterea automată a acestora pentru a nu depăși termenul de cinci zile impus de legislație.

Gestionarea Produselor Expirate

icPHARM oferă funcționalități avansate pentru gestionarea produselor expirate. „Dacă încerc să vând un produs expirat, programul mă avertizează și mă întreabă dacă doresc neapărat să-l vând. De asemenea, pot să-mi organizez produsele după data de expirare și să văd ce produse au expirat, ce produse urmează să expire sau ce produse sunt aproape de data de expirare,” a detaliat reprezentantul icMED.

Sistemul utilizează trei culori pentru a semnaliza produsele în funcție de data expirării: galben pentru produsele care vor expira în mai puțin de șase luni, portocaliu pentru cele care vor expira în mai puțin de trei luni și roșu pentru produsele deja expirate.

Rapoarte și Integrări

Cătălin Burghelea a menționat și capacitatea programului de a genera diverse rapoarte, precum cele de stoc, modificări de prețuri și inventar, toate dezvoltate împreună cu farmaciștii pentru a maximiza eficiența. „Putem face export în orice program care permite acest lucru,” a adăugat el.

O funcționalitate deosebit de utilă, mai ales în contextul problemelor frecvente cu serverul Casei de Asigurări, este posibilitatea de a prelua rețetele de la medicii care folosesc programul icMED, facilitând astfel activitatea farmaciștilor în situații de funcționare defectuoasă a serverului Casei.

 

Webinarul Farmacia Viitorului ” Integrarea tehnologiei pentru o îngrijire mai bună a pacienților” a fost organizat de Oameni și Companii prin platforma Farmacia Viitorului, cu susținerea partenerilor Apollo AI Techonologies – companie românească care contribuie semnificativ la creșterea procentului de adoptare a chatboturilor în domeniul sănătății  și icMED  o platformă integrată de soluții software și hardware, destinată profesioniștilor din domeniul medical.  Webinarul a fost promovat pe platforma EventsMax.ro – platforma evenimentelor profesionale și de business.