”Sunt farmacist de 20 de ani în aceeași farmacie din Constanța și am privilegiul de a cunoaște până la 3 generații ale aceleași familii. Susțin conceptul farmacistului de familie, după modelul medicului de familie. Ca farmacist ne cunoaștem bine pacienții, știm ce complianțe au la tratamentele pe care le urmează, știm ce obiceiuri au sau ce evenimente au loc în viața lor. Pacientul vine la farmacie nu doar pentru medicamente ci și pentru a povesti ce s-a mai întâmplat în viața lui”. Aceasta a fost intervenția farmacistei Cristina Stoica, de la Farmacia Tilia din Constanța, în cadrul ultimei întâlniri a Comunității Caspa.ro din 30 iunie 2022.
Organizată online, întâlnirea Comunității Asociațiilor de pacienți – Caspa.ro de la finalul lunii iunie a adus în discuție un subiect dificil, dar de mare actualitate pentru numeroase familii din România: tulburările neurodegenerative.
Farm. Cristina Stoica a vorbit despre experiența din proiectul ”Nu uita ce e important”, o inițiativă a comunității farmaciilor independente Alphega, implementată de la începutul acestui an și dedicată bolilor neurodegenerative, în mod special demența în boala Alzheimer. ”Cred noi, farmaciștii și medicii de familie, suntem în prima linie în legătura cu pacienții. Au existat în pandemie și consultația online și telemedicina, dar interacțiunea cu farmacistul a rămas față în față. Iar pacienții noștri sunt încântați să primească materiale de calitate, cu informații corecte. Sunt încântați că vor interacționa cu un medic specialist și au fost încântați de chestionarul pe care îl au la dispoziție pentru a afla care sunt factorii de risc pentru demență Alzheimer. Prevenția este foarte importantă și trebuie să ne bucurăm pentru că pacienții sunt foarte încântați și deschiși”.
Farm. Cristina Stoica a prezentat și cazul unei familii pe care a reușit să o ajute în urma campaniei, identificând factorii de risc pentru boli neurodegenerative. ”Aveam un pacient foarte prietenos, pe care îl cunoșteam de ani de zile, care venea des la farmacie și se comporta foarte frumos. Însă într-o zi am observat o schimbare în modul lui de a vorbi și de purtare în general, era nepoliticos și morocănps, așa că, atunci când a venit soția acestuia i-am povestit și am reușit să îi conving să meargă la un control medical. Așa au reușit să identifice problema neurodegenerativă din timp și să poată lua primele măsuri pentru menținerea ei sub control”, a povestit Cristina Stoica.
Concluzia farm. Cristina Stoica a venit firesc: ”Pentru orice pacient este foarte important să primească sfaturi de calitate, de la specialistul din sănătate și să fie ajutați să îmbătrânească frumos”.
Comunitatea CASPA.RO – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți
Întâlnirea din 30 iunie 2022 este parte a activităților comunității Caspa.ro – Comunitatea Asociațiilor de Pacienți, dezvoltată de Oameni și Companii din iunie 2015 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Pfizer, Regina Maria, Boehringer Ingelheim, Alphega Farmacie. Din septembrie 2017 comunitatea beneficiază de propria platformă digitală, unde reunim proiectele, programele și toate inițiativele asociațiilor de pacienți. Săptămânal cele mai importante știri sunt reunite într-un newsletter transmis gratuit abonaților, la care vă puteți înscrie AICI.