Companiile din industria de sănătate care au mizat pe digitalizarea serviciilor au obținut în 2020 o creștere a vânzărilor chiar și de 1.373%, anunță Bogdan Dumitrescu, CEO HTSS, lider național în furnizarea soluțiilor software pentru farmacii.

Astfel, pandemia COVID-19 a accelerat procesul de digitalizare a industriei de sănătate, companiile medicale și de pharma răspunzând la distanțarea socială printr-o apropiere virtuală fără precedent față de pacienți.

Farmaciile care și-au digitalizat serviciile în ultimul an și-au crescut vânzările cu până la 1.373%. Printr-o investiție ce a putut varia între 10.000 și 100.000 de euro, farmaciile au câștigat un nou canal de vânzări, și-au extins orele de program, și-au eficientizat resursele de lucru și s-au adaptat la noua generație de client și la contextul crizei sanitare. Însă, chiar și după ce vom depăși pandemia COVID-19, clientul va continua să se bucure de avantajele cumpărăturilor online, astfel încât digitalizarea serviciilor reprezintă o investiție profitabilă nu doar pentru realitatea de azi cât și pentru cea de mâine”, afirmă Bogdan Dumitrescu.

Ce tipuri de medicamente comandă online românii?

În ultimul an, în topul medicamentelor comandate online de către români s-au situat produsele de creștere a imunității, dermatocosmeticele și medicamentele care pot fi achiziționate fără prescripție.

Rata de conversie a unei farmacii online este de aproximativ 80%, după o creștere cu 200% în 2020. Totuși, este foarte important de reținut că o farmacie online nu vinde de la sine ci necesită aceeași implicare ca și o farmacie fizică. Pe de altă parte, în cazul unei farmacii online, o anumită strategie de vânzare poate fi urmărită și adaptată în timp real, pentru a maximiza încasările. Tocmai de aceea, soluția noastră, DataKlas Pharmaceutical, a reușit să se impună atât pe piața autohtonă cât și în străinătate, având o cotă de piață de peste 30%”, adaugă Bogdan Dumitrescu.