E clar că în contextul societății actuale, profesia de farmacist este supusă unor schimbări profunde. Aceste modificări sunt influențate puternic de diverse aspecte economice, politice sau sociale. Evoluţia profesiei de farmacist, implică la ora actuală punerea în practică a mai multor abilităţi și cunoștinţe farmaceutice, medicale, economice, chimice, biologice și sociologice.
Apariția antreprenoriatului la nivel de farmacie a dus inerent la apariția unor probleme în respectarea normelor profesionale și uneori chiar a celor etice și morale în relația farmacist-pacient.