Programul de educație și voluntariat Farmacia Viitorului este dezvoltat cu scopul de informare, activare și engagement al studenților farmaciști, în contextul schimbării continue din ultimii ani a percepției societății privind rolul farmacistului.

Program dedicat viitorilor farmaciști, în care ne îndreptăm atenția spre evoluția și provocările meseriei, așteptările pe care studenții le au înainte de a intra pe piața muncii și noile tehnologii și aplicații dedicate.

Obiectivele acestui program sunt creșterea gradului de conștientizare cu privire la rolul farmacistului în societate, implicarea studenților în activități practice și educative, dar și crearea unei Comunități dedicate studenților farmaciști din România, care să se bucure  de susținerea asociațiilor studențești din centrele universitare ale țării.

”Voi sunteți cei care veți duce mai departe meseria de farmacist. Într-o societate aflată în schimbare continuă, în care membrii comunităților nu mai sunt limitați la zona lor geografică sau la vecinii din  apropiere iar accesul către informație este aproape nelimitat, veți fi provocați să dovediți că sunteți profesioniști. Va trebui să dovediți că sunteți acolo pentru pacienți și că pot apela la voi atunci cand au nevoie de un sfat, o recomandare sau un îndemn. Iată motivele pentru care susținem acest program, ‘Farmacia Viitorului’: pentru a vă sprijini să deveniți mai buni cu fiecare zi, mai pregătiți să înfruntați economia reală și problemele viitorilor voștri pacienți”,  Valentin Gorbănescu, Operations and Business Improvement Director la Alphega România.