Vă invităm la cel de-al optulea webinar al Programului „CRED în Medicină”, cu tema Comunicarea veștilor rele în medicină: abordări empatice și protocoale eficiente. Întâlnirea va avea loc miercuri, 18 septembrie, de la ora 15.00, pe ZOOM.
Conform rezultatelor sondajului din luna iunie „Provocările cadrelor medicale în comunicarea cu pacienții și familiile lor”, derulat pe pagina de LinkedIn a Programului CRED în Medicină, 35,3% dintre cadrele medicale respondente au semnalat „Transmiterea veștilor rele” ca fiind a doua mare provocare întâmpinată în interacțiunea cu pacienții sau familiile acestora.
Acest rezultat a ajutat echipa CRED în Medicină în creionarea unei noi ediții a webinarului CRED în Medicină, dedicată profesioniștilor din domeniul medical care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și să învețe cum să abordeze transmiterea veștilor dificile.
În cadrul acestui webinar vom explora teme precum:
- Importanța empatiei: importanța suportului emoțional oferit pacienților și familiilor acestora, păstrând totodată o comunicare clară și onestă;
- Protocoale de comunicare: prezentarea unor protocoale standardizate, cum ar fi protocolul SPIKES, care ajută medicii să gestioneze în mod eficient comunicarea veștilor rele;
- Gestionarea reacțiilor emoționale: răspunsul adecvat la reacțiile emoționale ale pacienților și familiilor, asigurând o abordare centrată pe pacient;
- Comunicarea non-verbală: importanța limbajului corpului și a altor semnale non-verbale în procesul de comunicare;
- Studii de caz și bune practici: discutarea unor exemple din practică și a lecțiilor învățate din diverse experiențe clinice.
Invitații acestei ediții, sunt:
Ada PALEA, Director General, NORD – Grupul Medical Provita;
Dr. Ovidiu PALEA, Medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, certificat în Terapia Durerii de World Institute of Pain;
Conf. Univ. Dr. Dan ULMEANU, Medic primar Chirurgie Generală;
Prof. Univ. Dr. Ruxandra ULMEANU, Medic primar Pneumologie.
Moderatoarea întâlnirii: Izabela MARINESCU, Jurnalist TVR, Producător şi realizator al podcastului „Poveşti sănătoase”.
Pentru a confirma GRATUIT participarea, vă rugăm să completați formularul de înregistrare, disponibil aici: https://www.credinmedicina.ro/comunicarea-vestilor-rele-in-medicina-abordari-empatice-si-protocoale-eficiente/
___
Webinarul Comunicarea veștilor rele în medicină: abordări empatice și protocoale eficiente este al optulea din cadrul Programului CRED în Medicină, derulat de Oameni și Companii, cu suportul și la inițiativa NORD-Grupul Medical Provita și este dedicat profesioniștilor din domeniul medical.
Partener în promovarea evenimentului: platforma EventsMax.ro.
Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală. Pentru mai multe informații, vizitați www.credinmedicina.ro .