
În fiecare toamnă, tradiția Alliance Healthcare România de a sărbători realizările companiei și colegii cu cele mai bune performanțe profesionale ia forma nu doar a unui amplu eveniment de gala ce reunește întreaga echipă la nivel național, ci este un real prilej ca oamenii din diferite colțuri ale țării să se întâlnească și să își consolideze relațiile și, bineînțeles, să se bucure împreună.
În acest an complicat, cu nenumărate provocări, atât în plan personal cât și în plan profesional, pentru fiecare dintre noi, Alliance Healthcare România a ales să fie în continuare alături de oamenii săi, organizând, în premieră, Gala anuală ”Cei mai buni” într-un format atipic față de anii anteriori, fiind 100% online.
Anul acesta, mai mult ca oricând, evenimentul a fost despre oameni, despre profesionalismul, motivarea si dedicarea cu care fiecare membru al echipei s-a aflat (si continuă să se afle) în prima linie, alături de clienți și parteneri.
Provocările inerente organizării unui eveniment digital de asemenea anvergură au fost depășite, pas cu pas, de o echipă restrânsă de specialiști care s-au asigurat ca întregul proces să se desfășoare în deplină siguranță pentru toți cei implicați direct. Astfel că, o echipă tehnică formată din numai 3 persoane (față de cele 6-7 ce o compun în mod obișnuit), a reușit să asigure cu brio imaginea, sunetul, grafica și transmisia live a evenimentului, spre bucuria participanților.
În ciuda condițiilor restrictive, ceremonia de decernare a premiilor a adus, în premieră absolută, peste 700 de participanți virtuali din întreaga țară, sustinători entuziaști ai câstigătorilor anului și ai echipei de management care, reușind să treacă de emoțiile live-ului virtual, au marcat cu recunoștință momentele importante ale evenimentului.
Au lipsit, într-adevar, aplauzele și energia create în alți ani de membrii echipei Alliance Healthcare România în direct. Deși aflați la depărtare, ei au fost, totuși, apropiați în spirit, conectându-se cu premianții fie prin intervențiile live ale acestora, fie prin mesaje scrise în chat-ul evenimentului.
Am adaugat evenimentului si un strop de divertisment, atenția participanților fiind captată cu jocuri și răsplătită cu premii atractive.
La final, nenumăratele reacții pozitive ale oamenilor au dat adevărata măsură a succesului Galei ”Cei mai buni” din acest an, care, în ciuda situației de criză, a ales ca ”spectacolul să continue”, așa cum o fac în fiecare zi oamenii Alliance Healthcare România aflați în prima linie.
”Vreau să mulțumesc fiecăruia în parte pentru mobilizarea exemplară de care ați dat dovadă și pentru implicarea voastră în activitatea de zi cu zi. Sunt extrem de mândru că fac parte din echipa Alliance Healthcare Romania si vă mulțumesc.”
Iulian Trandafir, CEO Alliance Healthcare România