A doua ediţie a campaniei de colectare corespunzătoare a medicamentelor rămase neutilizate sau sunt expirate, care provin de la populaţie, a fost lansată la Primăria Iaşi.
Prin intermediul campaniei derulată sub genericul „Medicamentele expirate sunt deşeuri periculoase. Fii responsabil, colectează corespunzător!”, reprezentanţii farmaciştilor ieşeni afirmă că îşi propun să informeze şi să educe populaţia în ceea ce priveşte păstrarea unui mediu curat şi sănătos, să contribuie la protejarea sănătăţii şi siguranţei publice, precum şi la minimizarea generării de deşeuri.
În cadrul campaniei, farmaciştii ieşeni vor asigura colectarea conformă şi în siguranţă a medicamentelor expirate şi/sau neutilizate aduse de cetăţeni, eliminând riscul ca o astfel de activitate să dăuneze mediului sau sănătăţii.
Amenajarea punctelor de colectare va fi asigurată de Primăria Iaşi în cele zece cartiere, iar prelucrarea şi distrugerea medicamentelor preluate de la cetăţeni va fi asigurată, gratuit, de firma Demeco.
„Calitatea stării de sănătate a populaţiei scade, incidenţa bolilor creşte, la fel şi gradul de ocupare al spitalelor. De asemenea, consumul de medicamente este în continuă creştere. Colegiul Farmaciştilor din Iaşi mi-a atras atenţia asupra cantităţii enorme de medicamente care ajung în piaţă fără un control exact în ceea ce priveşte consumarea lor definitivă, dar şi riscurile care apar în condiţiile acumulării lor în spaţii neadecvate şi infestarea mediului înconjurător. Această campanie este un semnal de alarmă prin care aruncarea medicamentelor la reţeaua de canalizare sau gunoi trebuie să dispară! La ediţia de anul trecut au fost colectate peste 1.500 de kilograme de medicamente şi am încredere că ieşenii ni se vor alătura din nou în număr mare în acest demers de protejare a sănătăţii populaţiei şi a mediului”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Reprezentanţii farmaciştilor au declarat că nu sunt colectate medicamentele toxice şi stupefiante, sau alte medicamente eliberate pe formulare verzi sau galbene, şi citostatice.
„Cantitatea de produse medicamentoase neutilizate sau expirate a crescut în ultimii ani din cauza pandemiei de COVID-19 şi a faptului că procesul de colectare şi distrugere în condiţii de siguranţă a medicamentelor expirate/rămase nefolosite de populaţie este incomplet reglementat legislativ. Creşterea utilizării de produse farmaceutice, determinată atât de dezvoltarea unor medicamente noi, cât şi de îmbătrânirea populaţiei, este direct proporţională cu cantitatea de deşeuri farmaceutice generate. Pe de altă parte, colectarea sau distrugerea necorespunzătoare a produselor medicamentoase prezintă riscuri majore atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru sănătatea oamenilor, printre care contaminarea apei potabile, eliberarea de poluanţi toxici în aer, distrugerea bacteriilor necesare pentru tratarea apelor uzate, periclitarea vieţii acvatice şi, nu în ultimul rând, pericolul pentru sănătatea personală”, a declarat preşedintele filialei Iaşi a Colegiului Farmaciştilor, Gabriela Tătărîngă. AGERPRES