Pe data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia de COVID-19 ca urgență de sănătate publică la nivel internațional. În prezent peste 150 de țări au fost afectate de infecția cu SARS-CoV-2. La nivel mondial se înregistrează o evoluție dinamică a răspândirii infecției cu noul coronavirus iar în România a apărut deja răspândirea  SARS-CoV-2 la nivel intracomunitar.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a indicat încă din februarie 2020 agenda strategică de cercetare și inovare pentru noul coronavirus.

Principalele subiecte sunt: metode de prevenție, transmitere SARS-CoV-2 în mediu, metode de diagnostic, transmiterea virusului de la animale la om,  terapii,  vaccinuri, epidemiologie, managementul pandemiei COVID-19, modele matematice, abordări etice și impactul științelor sociale asupra managementului pandemiei COVID-19.

Tematica de cercetare în extenso recomandată de OMS în luna martie 2020 este disponibilă la următorul link. Pentru cei interesați, Organizația Mondială a Sănătății pune la dispoziție și o bază de date cu publicații din domeniul cercetării privind noul coronavirus.

În acest context, Ministerul Educației și Cercetării continuă să primească propuneri de teme de cercetare legate de limitarea efectelor pandemiei COVID-19.

Materialul integral: www.UMFIasi.ro