Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România: Universităţile de medicină şi farmacie din românia se mobilizează pentru a sprijini sistemul sanitar

În această perioadă de criză, în care sistemul public de sănătate se confruntă cu o situaţie dificilă şi necesită asistenţă, este important să ne unim eforturile pentru a susţine profesioniştii din sănătate, în combaterea pandemiei SARS-COV-2.

Universităţile membre ale Asociaţiei Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România (AUMFR) au fost printre primele instituţii de învăţământ superior din România care au ales să acţioneze profilactic, prin adoptarea unei serii de decizii şi măsuri de prevenţie, cu scopul reducerii şi limitării propagării infecţiei.

Întreaga comunitate medicală s-a mobilizat într-o manieră fără precedent în interesul pacienţilor şi al cetăţenilor.

Toate cadrele didactice ale Universităţilor de Medicină şi Farmacie sunt implicate, atât în îngrijirea şi tratarea pacienţilor afectaţi de SARS-COV-2, cât şi în buna organizare şi funcţionare a sistemului sanitar şi farmaceutic. Universităţile contribuie la eforturile autorităţilor de a ţine sub control pandemia.

Universităţile de Medicină şi Farmacie au pus la dispoziţia autorităţilor echipamentele performante de cercetare din dotarea lor împreună cu experţi, organizând centre de diagnostic în colaborare cu spitalele, astfel încât să crească semnificativ capacitatea de diagnostic a sistemului sanitar. De asemenea, sunt instruiţi medici şi cercetători care să se implice activ în depistarea infecţiilor, precum şi în realizarea testelor de determinare specifice.

Tot în dorinţa de a se implica activ în situaţia actuală, Universităţile de Medicină şi Farmacie au pus la dispoziţia autorităţilor spaţii pentru carantinarea persoanelor suspecte cu SARS-COV-2.

Sute de rezidenţi din specialităţile medicină de urgenţă, boli infecţioase şi anestezie terapie intensivă se alătură, la nevoie, personalului medical existent, pentru a sprijini activităţile din cadrul camerelor de gardă, unităţilor/ compartimentelor de primiri urgenţe.

De asemenea, organizaţiile studenţilor medicinişti au demarat campanii prin care încearcă să ajute persoanele vârstnice sau pe cele cu diverse afecţiuni, au realizat alternative pentru echipamentul de protecţie medical şi şi-au exprimat dorinţa de a activa ca voluntari, susţinând astfel eforturile naţionale împotriva SARS-COV-2.

Rectorii universităţilor membre AUMFR îşi exprimă speranţa că, în astfel de momente, întreaga comunitate va dovadă de solidaritate şi va susţine cadrele medicale în lupta lor zilnică, ajutând totodată la responsabilizarea publicului, deoarece sănătatea şi siguranţa comunităţii din care facem parte constituie o prioritate pentru noi toţi.