Inițiativa va contribui la creșterea accesului populației la vaccinare și la consolidarea rolului farmacistului în comunitate și în activitatea de prevenție.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), virusul gripal afectează anual, la nivel mondial, între 5%-10% dintre adulți și între 20%-30% dintre copii. La nivel european, între 15.000 și 70.000 de oamenii își pierd viața în fiecare an din cauza complicațiilor determinate de virusul gripal.
În România, datele oficiale arată că acoperirea vaccinală în sezonul gripal 2019-2022 a fost de 7,9%, mult sub nivelul din urmă cu peste 10 ani – respectiv de 51% în sezonul gripal 2007-2008. Această evoluție negativă arată importanța consolidării eforturilor generale ale societății românești de creștere a ratei de vaccinare împotriva gripei și nevoia unei implicări susținute a profesioniștilor din domeniul sănătății în activități de prevenție prin vaccinare.
„Vaccinarea împotriva gripei în farmaciile comunitare va facilita accesul populației la vaccinare, în contextul în care țara noastră, la fel ca restul statelor europene, continuă să fie afectată în acest sezon gripal și de pandemia de Covid-19. Procesul de vaccinare împotriva gripei va fi derulat în acord cu normele în vigoare, în farmacii autorizate în acest sens și de către farmaciști cu competențe dobândite pentru realizarea vaccinării. Companiile membre ADRFR se vor implica în susținerea progamului pilot de vaccinare, urmând să fie implementați rapid toți pașii necesari bunei derulări”, a declarat Cătălina Pîntea, Președinte ADRFR.
“Programul pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii reprezintă un pas important în zona de prevenție pentru pacienții din România. Acest proiect consolidează rolul farmaciilor în comunitățile pe care le deservesc, iar România se alătură statelor europene unde vaccinarea în farmacii este unul dintre serviciile accesate în mod constant de populație”, a declarat Iulian Trandafir, Vicepresedinte ADRFR.
Derularea programului pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii răspunde inclusiv așteptărilor pacienților români. Astfel, conform concluziilor studiului ”Servicii farmaceutice în România. Realități și provocări post-pandemice”, realizat în anul 2021 de Centrul de Cercetări în Economie Comportamentală Aplicată (CCECA) din cadrul Universitatii Bucuresti, pacienții români au încredere în farmaciști și în informațiile oferite de aceștia, sunt foarte mulțumiți de serviciile primite în farmaciile comunitare și își doresc introducerea de servicii noi în farmacii. În plus, încrederea în competența farmaciștilor și în consilierea primită în farmacii au susținut deschiderea respondenților de a primi vaccinul prin intermediul acestora.
Prin promovarea unui program pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii, România se adaugă listei statelor europene în care această practică este deja încetățenită, precum Franța, Portugalia, Germania, Elveția, Irlanda etc.
Implementarea programului pilot de vaccinare antigripală în farmacii a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 3262, publicat în Monitorul Oficial nr. 1031 din data 24.10.2022. Ordinul Ministrului Sănătății va intra în vigoare în 10 zile de la publicare. Lista farmaciilor autorizate pentru derularea programului pilot va fi publicată și actualizată pe site-ul Ministerului Sănătății.