“Toată lumea asociază profesia de farmacist cu farmaciile. Dar lucrurile nu stau nici pe departe aşa. În realitate un absolvent de farmacie are mult mai multe oportunităţi. Şi nu mă refer doar la “explozia” industriei dermato-cosmeticelor unde sunt foarte căutaţi farmaciştii. Studenţii la farmacie se pot angaja imediat după absolvire în cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului . Agenţia are un program special de training dedicat tinerilor absolvenţi”, punctează conf. univ. Carmen Purdel care lucrează în cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi care a fost detaşată timp de un an la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). “Eu am terminat Facultatea de Farmacie din UMF “Carol Davila” Bucureşti şi m-am angajat în România la Agenţia Naţională a Medicamentului. Aici, în urma unei selecţii, am fost detaşată pe o perioadă de un an la EMA. Atunci am aflat despre programul agenţiei pentru tineri absolvenţi. Sunt tineri români care au terminat farmacia şi au accesat acest program. Nu se fac diferenţieri atunci când se selectează dosarele celor admişi. Oricine are şanse. Absolvenţii de farmacie interesaţi trebuie doar să accese site-ul EMA, să se informeze corect, să-şi depună dosarul”, a precizat Carmen Purdel.