Rectorii celor șase universități de medicină și farmacie tradiționale au organizat o sesiune de lucru pentru stabilirea unui punct de vedere comun privind organizarea pregătirii prin rezidențiat a viitorilor medici și farmaciști. Alianța G6-UMF propune ca toate activitățile din cadrul programului de rezidențiat să treacă din subordinea Ministerului Sănătății, în subordinea Ministerului Educației, adică în responsabilitatea universităților de medicină și farmacie. Propunerea va fi înaintată către Comisia pentru Învățământ a Senatului României.
“Datorită formei specifice de învățământ, care se adresează doar absolvenților din domeniile medicale și farmaceutice, cât și faptului că activitatea de pregătire a rezidenților este una normată ca activitate didactică pentru cadrele didactice din universitățile de profil, considerăm că organizarea rezidențiatului, în întregimea sa, de la admitere și până la examenul de specialitate, trebuie să fie gestionată de către cele șase centre universitare de profil din țară.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și noul președinte ales al Alianței Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie – G6-UMF.
La discuțiile ce au avut loc la începutul lunii aprilie, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, au participat toți cei șase membri ai Alianței G6-UMF: prof. dr. Leonard Azamfirei – rector UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureș, prof. dr. Anca Dana Buzoianu – rector UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Octavian Crețu – rector UMF “Victor Babeș” Timișoara, prof. dr. Dan Gheonea – rector UMF Craiova, prof. dr. Viorel Jinga – rector UMF “Carol Davila” București și prof. dr. Viorel Scripcariu – rector UMF “Grigore T. Popa“ Iași. Cei șase rectori s-au întâlnit cu scopul de a dezvolta noi proiecte comune și, având în vedere particularitățile învățământului medical, pentru a promova interesele universităților de medicină și farmacie în peisajul educațional românesc.
Pe agenda întâlnirii de la Cluj-Napoca a Alianței G6-UMF s-au aflat și alte subiecte, ce au vizat:
- Elaborarea proiectelor de cercetare comune;
- Modificarea criteriilor generale de acordare a burselor sociale pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă;
- Revizuirea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 427 din 1979, privind criteriile medicale de orientare școlară și profesională pentru admiterea la universitățile de medicină și farmacie din România;
- Achiziționarea de către universitățile de medicină și farmacie a seturilor de manuale pentru pregătirea concursului național de intrare în Rezidențiat.
Anul trecut, Alianța G6-UMF a mai inițiat și alte propuneri legislative, precum cea privind revizuirea bibliografiei pentru concursul național de intrare în Rezidențiat, Ministerul Sănătății aprobând recent noile tematici și bibliografii, ce vor fi valabile începând cu sesiunea din noiembrie 2021.
De asemenea, tot la propunerea Alianței Rectorilor UMF, a fost elaborată o propunere legislativă de modificare și completare a Legii nr. 95/2006, referitoare la acordarea de indemnizații personalului didactic medico-farmaceutic din universități. Aceasta a fost adoptată de Camera Deputaților și apoi promulgată de președintele Klaus Iohannis.