Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat, joi, că nu mai există întârzieri în avizarea studiilor clinice la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM), după ce s-a stabilit un termen de 30 de zile pentru soluţionarea unei solicitări.
„În studiile clinice în momentul de faţă s-a întâmplat o revoluţie şi această revoluţie a fost inclusiv pe teritoriul României, pentru că s-a dat un termen celor care trebuie să realizeze aceste studii clinice de maximum 30 de zile până la soluţionarea unei solicitări. Aşa se face că, în momentul de faţă, la ANMDM nu mai avem întârzieri în avizarea acestor studii. (…) În momentul de faţă, zic eu, lucrurile se desfăşoară cam cum ar trebuie să se desfăşoare în mod constant”, a afirmat medicul, la dezbaterea online „Industria inovatoare de medicamente, partener strategic pentru societate, economie şi sănătatea românilor”, organizată de DC Media Group.
În opinia sa, cercetarea în medicină poate fi stimulată prin crearea unui fond, dar şi prin acordarea de ajutor universităţilor care au centre de cercetare pentru a achiziţiona echipamente.
„Puteam să creăm un fond pentru aşa ceva. În al doilea rând, trebuie să luăm legătura cu universităţile. La nivelul universităţilor sunt centre de cercetare şi acolo cred că am putea să stimulăm ceva mai mult acest lucru chiar încercând să le creăm o serie de facilităţi din punct de vedere al achiziţionării unor echipamente de care au nevoie. O cercetare fără echipamente, în momentul de faţă, nu se prea poate face. În al treilea rând, ar trebui să ne uităm cu atenţie la tânăra generaţie care are idei din ce în ce mai interesante care pot fi puse în practică uneori cu minime investiţii”, a arătat preşedintele Comisiei de sănătate din Senat.
La rândul său, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a opinat că finanţarea sistemului medical prin asigurări private de sănătate şi o colectare mai eficientă a CAS ar reprezenta soluţii.
„În 2018, ne-am gândit la o creştere a salariilor în sistemul sanitar, dar cred că, în acest moment, trebuie să revenim şi să vedem ce înseamnă o indexare a medicamentelor generice, o compensare a medicamentelor inovative. La un act medical de calitate contribuie în acest sens, dacă vreţi, şi acele asigurări complementare. Cred că, în acest moment, noi putem gândi, dar mai trebuie să vedem că se şi realizează o finanţare a sistemului medical românesc”, a spus Tătaru. AGERPRES